SPERANTELE VIETII 2010

Mihai LEONTE · Trimis: 01/06/2010 10:50 Titlul subiectului: Versuri libere

VERSURI LIBERE

TOATE-S EFEMERE-N VIAŢĂ

Constantin CIULPAN

De-i ger sau arşiţă sau ploi,

Aici simţim doar lovitura sorţii

Trăim murind încet în fiecare zi

Sperând să ne găsim secretul vieţii.

De dragoste sufletul ţi-e îmbibat,

Şi-aştepţi s-o dăruieşti cuiva

Te-ntrebi mereu a cui ţi-e inima,

Şi vrei să-i fii etern legat.

Visezi la clipa liniştii stelare

Aşa cum luna luminează noaptea,

De mii de ani soarele răsare

În fiecare zi de dimineaţa.

Acum eşti greu supus la încercare,

Dar Dumnezeu de sus, El te ajută,

Va trece si această întâmplare,

Aşa cum toate-s efemere-n viaţă.

SPERÂND

Constantin CIULPAN

Speranţa moare ultima…

Dar, totuşi moare chiar şi ea

Oricât de optimişti vrem să fim,

Aici un echilibru nu găsim.

Însă se mai găseşte cineva

Să ne aline un pic durerea,

Din loc un munte acum am vrea

Ca să-l urnim drept recompensă.

Orice puţin aici înseamnă mult,

Şi-o vorbă bună-i raritate,

Ne mulţumim cu orice alint

Şi-n schimb dorim doar sănătate.

O mie de cuvinte îmi trec acum prin minte,

Mi-e greu să le găsesc la toate rime,

Grăbindu-mă să-ţi dau răspuns la toate

Închei sperând c-am fost la înălţime.
*

Poate…nimic nu-i trecător?

(ded. unui prieten)

Constantin CIULPAN

Ai fost şi vei rămâne, poate…

Un amic, prieten, ceva mai bun,

Depinde timpul, depinde de toate,

Cum sau când vei deveni nebun.

Timpul îţi va da din toate,

Bucurie, iubire, sănătate,

Acum depinde, tu cum le aşezi

Şi din toate să ştii cum să alegi.

Libertate-ai scumpă, ai văzut!

Nimic nu trece din ce-a trecut

În amintiri trăieşti ce-a dispărut,

Şi-acum petreci ce ai pierdut.

Acum trăieşti ce ai văzut,

Şi-ncerci să treci peste trecut,

Toate-s trecătoare ca pe aţă…

Aşa cum toate-s la-o-laltă-n viaţă.

UNIC, SCURT / 2

Constantin CIULPAN

Nu-l imit pe Eminescu,

Sadoveanu sau pe Blaga,

Caragiale sau pe Creangă,

Nu imit poeţi sau scriitori anume,

Sunt doar eu în aceste rime.

Mă simt tânăr şi teribilist,

Fascinat de acest scris,

Iubitor în astă lume…

De-un caiet şi-un pix anume.

Am avut şi am un mare potenţial în mine,

În a-ţi arăta şi ţie acum,

Cu o mare responsabilitate şi fără ruşine,

Viaţa mea în scurte rime.

VIS DE PIATRĂ

Gheorghe Mircea CORANIUC

Pe tărâmuri de vis eu alerg

Unde totul e de piatră;

De stâncă e pământul pe care calc,

Iar fruntea, îndată ce o-nchin,

Se loveşte tot de piatră.

Umbra-mi se prelinge

Pe sub bolţi de piatră;

La fel este lumina –

Şi văzduhul tot de piatră –

Iar sunetul în timpane

Îmi cade ca de piatră.

Arborii de piatră sug apa

De piatră împietrită –

Sub aştrii morţi –

Cu raze tot din piatră

În visul meu care, parcă,

Vrea să mă-npietrească!

O lumină se desluşeşte

Şi-ngrozit ajung alături o poartă,

În care şi zăvorul e de piatră –

Şi ţâşnesc prin pori de piatră,

Ca un abur speriat,

Eliberat din lumile de piatră.

DE CE?

Gheorghe Mircea CORANIUC

Mă întreb în fiecare zi

De ce dimineţile-mi sunt gri

Şi universul mi-a pierit

Prin tot mai pustii?

O, Doamne unde eşti

Să te pot întreba:

De ce?

În fiecare zi

Ape tumultoase curg;

La fel şi mie amintirile;

Iar eternităţi pier în amurg

Şi astfel, mă tot întreb:

De ce?

Mă întreb în fiecare zi:

Zâmbetul unde mi-a pierit?

De ce gratii îmi stau la fereşti,

Oprindu-mi zboruri cereşti?

O, Doamne, unde eşti

Să te pot întreba:

De ce?

Mă întreb: de ce oare,

Lanţurile nu vor

Să se topească-n

Focul apelor,

Căci eu simt cum mor,

Suspendat în întrebări

De ce?

Mă întreb în fiecare zi,

Căutând în zadar, dreptatea;

Căci mi-a fost furată libertatea,

Şi de-atunci răni îmi sângerează

Căci plânge-n mine vietatea,

Punând mereu întrebări:

De ce?

Mă întreb în fiecare zi

De ce stăruie (ne)uitarea

Prin răni ce tot mai rău dor?

De ce oare?...

Nu mă înfrăţesc cu nepăsarea

Lăsându-mă în delăsare...

De ce?

Cu buze vineţi şi flămânde

Treptat speranţa mi se stinge;

Visele se sting mereu

În zări tot mai cenuşii,

Şi tot mai tăcut mă întreb:

De ce?

Spre cerul cenuşiu mă uit;

Cad în genunchi

De întrebări frânt

Rostind, amar, o rugă-n gând;

Căci în răscruci de timp

Mereu cade câte o întrebare:

De ce?!

STROPI DE ROUĂ

Gheorghe Mircea CORANIUC

Eu mai reţin acea dimineaţă,

În care ne scăldăm în rouă

Şi fericirea ţi-arătai pe faţă

Strălucind ca nişte perle,

Lacrimi... două.

Chiar imaginea, în ochi o reţin

A trupului sculptural de madonă

Încununat de doi sâni;

Două picături de rouă,

Lacrimi... două

Acum, când îmi aprind ţigara,

Şi fumul ei se duce în gol,

Undeva în noaptea de afară

Cad două picături de rouă,

Lacrimi... două.

De atunci privirea ta,

Mă ţine ca hipnotizaţi,

În depărtări cu fântâni de stele;

Din ochii tăi parcă plouă

Două lacrimi... două.

Da, iubito văd că plouă,

Doar două lacrimi... două.

RENAŞTERE

Gheorghe Mircea CORANIUC

Am crescut ca un copac,

Cu ramuri puternice şi-ntinse

Şi credeam că voi trăi un veac

În lumea mea... plină de vise.

M-au biciuit nemiloase furtuni,

Udându-mă cu torenţiale ploi;

Căci am văzut multe nenorociri,

În viaţa aceasta umplută de nevoi.

Dar, pe toate, eu, le-am înfruntat

Căci m-am ţinut mândru şi falnic;

Vitregiile soartei m-au aplecat,

Iar destinul... mi-a fost făţarnic,

Furtuna şi ploile de toamnă

Trunchiul în două mi l-au frânt,

Toamnă, O!... tu nemiloasă doamnă,

Acum, crezi că m-ai înfrânt?

Dar, tu, nu ştii că am rădăcinile adânci

Iar când va veni... blânda iarnă

Somnul amorţit îmi va da şi-atunci,

Mă voi întrema până-n primăvară.

Şi am să te înfrunt din nou

Tu, soartă... atât de nemiloasă

Şi am să mă înalţ puternic ca un zeu,

Sfidându-ţi... zbaterea neputincioasă!

Noi lăstari îmi vor reface coroana!...

Şi iarăşi voi fi falnic şi mândru,

Şi voi înfrunta din nou toamna,

Destinul, ploile şi vântul!

RĂZVRĂTIRE

Gheorghe Mircea CORANIUC

În viaţa aceasta, am fost nedreptăţit,

Sau, poate aceasta mi-a fost menirea,

Să fiu mereu nefericit,

Să nu ştiu ce e fericirea.

Tragic destin sau fatalitate

Mare Creator, Tu, să îmi răspunzi,

De ce mă judeci scutit de dreptate,

Şi în imensitatea nemuririi te ascunzi!

Doar pe cel favorizat de soartă,

Paşii, spre fericire, tu, i-ai îndrumat;

Iar mie, îmi închizi orice poartă,

Şi mă laşi ne-ajutorat.

Poate, că odată m-am răzvrătit,

Împotriva Ta... şi a tuturor,

Însă la mine nu te-ai gândit?

Căci sunt, doar, un biet muritor...

Şi, poate, de-atunci, trec prin viaţă,

Iar faţă de mine eşti prea nepăsător,

M-am săturat şi vreau să-ţi strig în faţă;

Căci te reneg, O!... Tu Mare Creator!

Da, am curajul, tăria să ţi-o sfidez,

Tu, acel, ce pe lume m-ai creat,

În tine nu mai am nici un crez,

Iar acum, mă răzvrătesc cu-adevărat!

Acum, ce pedeapsă o să-mi dai?

Aştept – şi ştiu că eşti răzbunător;

Ştiu că eşti nedrept şi milă nu ai,

Dar de-acum voi fi nepăsător.

Oricare, îmi va fi pedeapsa

Nu vor fi reproşuri în al meu glas,

Dacă aceasta îmi este soarta

Voi pleca capul, dar, să ştii, nu sunt un laş...

Nepăsător am să le-nfrunt pe toate

Iar lacrimi destule au curs,

Căci nici durerea nu mai poate...

Să facă din mine un învins.

Să mă învingi, doar aşa mai poţi,

Din firul vieţii tors, să rupi aţa,

Trecându-mă în lumea celor drepţi...

Cu pământ acoperindu-mi faţa...

DESTINUL

Gheorghe Mircea CORANIUC

Sunt un cavaler, al tristei figuri,

Ce luptă pentru o pricină pierdută,

Şi-n viaţă avut-am multe amăgiri,

Dar le-am ascuns în durerea-mi tăcută.

Sperând că odată voi fi învingător

De numeroase ori am participat

La marele turnir al speranţelor,

Dar soarta la pământ m-a aruncat.

Şi de fiecare dată, m-am ridicat

Iar ca un animal rănit mi-am lins rănile;

Mă uitam la cei învinşi şi i-am sfidat

Cum resemnaţi îşi urmau destinele.

Ca un războinic ce nu-şi plânge de milă

Forţam din nou mâna hazardului,

Precum acel ce încearcă o camilă*

Să o treacă prin urechea acului.

Şi mă lupt cu o furie oarbă

Dar de fiecare dată, cad înfrânt

Căci lupta aceasta este inegală;

Iar eu, mă lupt cu morile de vânt!

Acum, cine ştie, destinul sau hazardul,

Îmi pune răbdarea la încercare

Şi, poate, aşa îmi voi duce veacul,

Prin viaţa aceasta trecătoare!
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/