Mihai LEONTE
Moderator
Data inscrierii: 06/Iun/2009
Mesaje: 54
Localitate: Moldova Noua Romania
|
 Trimis: 06/06/2009 20:22 Titlul subiectului: |
 |
|
Mie îmi place mai mult frumosul senin decât acela strălucitor. Gustul altora poate că este mai înalt decât al meu, dar eu zic că soarele este mai frumos în zori decât în miazăzi. Lumea e bogată de amănunte, şi fiecare trecând prin mijlocul ei, o vede corespunzător cu firea lui individuală, unul mai frumoasă, altul mai pocită, ulterior cum e pornit a aduna amănuntele. Oglinda e lumea în care tot omul pe sine însuşi se vede.
Are şi existenţa omenească formele ei perfecte şi arta nu are nici un rost dacă nu caută întruparea acestor forme. Realitatea brutală e în artă numai fondul dureros şi întunecat din care iese cu atât mai luminos la iveală mult doritul adevăr ideal, visul de-a pururea mângîios al firii noastre omeneşti. Omeneşte firesc, esteticeşte adevărat, poeticeşte frumos e nu ceea ce se petrece în această mizerabilă lume reală, ci ceea ce potrivit cu firea omenească trebuie să se petreacă.
Scrisul este o armă uşoară ca vântul şi cu puterea trăsnetului. Scrie cum vorbeşti şi vorbeşte ca oamenii la care te adresezi. Acesta e principiul, fără îndoială sănătos, pe care l-au adoptat cei mai mulţi dintre scriitorii noştri şi, dacă stăruim cu tot dinadinsul asupra acestui principiu, limba nu atârnă de la cel ce scrie, ci de la cei ce citesc. Scriitorul trebuie să-şi dea seama cum alege, cum întrebuinţează şi cum aşează vorbele, pentru că o vorbă rău aleasă nu are pentru toţi cititorii înţeles, una rău întrebuinţată strică înţelesul, iar una rău aşezată îl supără pe cititor. Această băgare de seamă le lipseşte celor mai mulţi dintre scriitorii noştri. La timpuri noi, datorii noi. Sarcina scriitorului de astăzi este mai puţin periculoasă decât altădată, dar nu-i mai puţin importantă. Scriitorul trebuie să răspândească civilizaţia, să dedice gândirea sa dezvoltării şi înfrăţirii umane.
Oricare scriitor care se simte ţine să scrie pentru toţi românii, ba chiar şi pentru cei viitori. El are dar să scrie cum vorbesc toţi românii, ba cum, pe urmă toată probabilitatea, vor vorbi şi cei ce nu s-au născut încă.
Dacă omul are vocea sa şi natura o are pe a sa, evenimentele au de întocmai o voce a lor. Misiunea poetului este de a topi într-o singură expresie cântecele acestor trei glasuri care conţin o triplă povaţă: întâia se adresează inimii, a doua sufletului şi a treia sipritului.
Poetul adevărat simte că-n poporul român este izvorul poeziei şi că punctul de plecare pentru evoluția noastră literară nu este nici Homer, nici Horaţiu, nici Shakespeare, nici Voltaire, nici Goethe, ci literatura noastră populară. Numai de aici putem să cunoaştem vederile şi gustul poporului, numai prin ea ne vom deprinde a simţi şi a gândi româneşte, şi de aceea şcoala noastră trebuie să le dea generaţiilor viitoare cunoştinţa literaturii populare şi iubirea ei.
Spaţiul şi timpul îi aparţin lui, poetului, singura fiinţă căreia îi este dat să tune şi să şoptească, posedând în el, ca şi natura, bubuitul norilor şi freamătul frunzei. Acest spirit care visează este o melodie care ne încântă urechea şi trăieşte într-o rază de soare. El nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie este prezent pretutindeni în poezia sa, vine, se duce, rătăceşte, visează, toate îi aparţin: cerul, pământul şi norii, alcătuiesc un tablou strălucitor în oglinda fanteziei sale. Cele trei aspecte ale poetului adevărat sunt: umanitatea, natura, adevăratul realism. Pentru umanitate şi natură viziunea este observaţie; pentru adevăratul realism viziunea este intuiţie.
Cine spune poet spune istoric şi filozof în acelaşi timp. Este de datoria poetului de a ridica evenimentele politice la rangul de evenimente istorice. Poezia conţine filozofie, aşa cum sufletul conţine judecată. Poeţii au o viaţă sufletească izvorâtă din conştiinţa lor iar adevăraţii poeţi sunt cei care întruchipează suma ideilor timpului lor şi asemeni torţei ce o poatră vor lumina Viitorul.
Poetul este o cântare ce se înalţă spre eter şi lasă de pe aripioare să-i cadă lacrime de cer. E cântător sublim al vieţii ce-o trăim, el are spaţiul infinit şi ceru-n asfinţit. Oda trăieşte din ideal, epopeea cântă istoria, drama descrie viaţa. Fabulele vegetează, cresc, se întrepătrund şi înfloresc în lacunele istoriei trecute, asemeni florilor care cresc pe ruine. Din fecunda împreunare a tipului grotesc cu tipul sublim se naşte geniul modern atât de complex, atât de felurit în înfăţişările sale şi prin aceasta într-un contrast marcant cu uniforma simplitate a geniului antic.
În poezie nu sunt subiecte bune şi rele, ci sunt poeţi buni sau răi. Poezia se adresează omului, omului în întregime. Autentică poezie, poezia completă, este armonia contrariilor. Poezia este compusă din frumos şi ideal, fuziune de elemente aproape contrare pe care numai geniul le poate uni! Frumosul vrea contururi, idealul vrea infinituri. Marea poezie este spectrul solar al gândirii omeneşti. Ea se naşte din meditaţie şi inspiraţie. Meditaţia este o însuşire; inspiraţia este un talent. Mulţi oameni pot să mediteze dar puţini sunt inspiraţi.
După ani, după decenii de activitate cu omul şi pentru om, de pe tărâmul literaturii în care poezia mi-a fost sprijin sufletesc (şi întotdeauna nu voi şti să mulţumesc îndeajuns destinului că în anii copilăriei părinţii mei – oameni simpli dar cu mare dragoste pentru cultură – m-au îndreptat paralel spre studiile literare şi juridice), mai târziu ani spuneam, cenaclurile literare din ţară şi din afara ei, atelierele literare, mi-au adus nu numai imensa dorinţă de a reveni asupra unor poezii, ci şi de a încerca să înţeleg mai profund locul poeziei în istoria devenirii umane. Acesta a fost şi motivul pentru care le-am propus acestor poeţi să realizăm cartea “SPIRALELE VIEŢII”, o carte absolute necesară să completeze bibliografia românească de popularizare a poeziei, o carte pentru cititorii de cele mai diferite vârste şi profesii.
Valoric de poziţia acestei cărţi răspunde, fireşte, critica. Verdictul final îl dai însă tu, cititorule, doar tu, care eşti momentul înşirat pe generaţii.
O carte este un angrenaj. Fiţi atenţi la aceste rânduri negre de pe hârtie; sunt nişte forţe care se combină, se descompun, lucrează. Un rând muşcă, altul strânge şi presează, altul te antrenează şi te subjugă. Ideile sunt un organism. Cartea reprezintă libertate.
***
http://rodicaelenalupu.piczo.com/spiralelevietii?cr=3&linkvar=000044
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/ |
|
FAQ
Cautare
Membri
Grupuri
Inregistrare
Profil
Mesaje private
Autentificare
[/url]
