SPERANTELE VIETII 2010

Simona BODEA · Trimis: 25/06/2009 14:38 Titlul subiectului: Speranţele Vieţii

Mă vindecă, o, Doamne!

Mă vindecă, o, Doamne sfinte,
De răul ce îl simt în suflet,
Păcatul greu, prea mare este
Şi n-am tărie să mai cuget.

Mă vindecă de răul veşnic,
Ce-l port în inimă, cu greu,
Şi lasă-mă, precum un sfeşnic,
Să port lumina către zeu.

Mă curăţeşte de păcate,
Cu apă sfântă şi cu mir,
Sădeşte-n mine doar iubire
Şi bunătate, sfânt destin.

Mă leapădă de suferinţa
De-a şti că merg iar în păcat,
Stropeşte-mă dar cu ştiinţa
Să merg pe drumul cel curat.

Sădeşte-n mine acea sămânţă,
Plină de har dumnezeiesc,
Să pot simţi a mea fiinţă,
Curată, înspre drum ceresc.

Scrisoare pentru mama

Ce greu îţi este scumpa mea mămică
Ce mult aş vrea să pot să te ajut,
Durerea ta o simt, în suflet mă furnică,
Dar leacul nu-i la mine şi sufăr tare mult.

O lacrimă să-ţi şterg de pe a ta faţă
Şi mâna ta cea dragă eu să o sărut,
Lumina ochilor mei eşti, florea-n glastră,
Acasă am să vin sperând să te ajut

Că singură ai rămas de îndată ce tăticul,
În lumea celor drepţi devreme a plecat,
Plângând la capul lui îţi legi baticul
Cel negru, ce chiar el ţi l-a cumpărat

Şi plângi mereu, că nu mai sânt copiii
Să îţi deschidă uşa, cum făceau odat’
Singură acum eşti, aşteptând să vie
Cel mare, sau cel mic, pe unde au plecat.

Îţi trimit scrisoarea, să o citeşti mămică,
Să îţi aline dorul, durerea grea din piept
Şi momentul ce-a rămas, până ajung acasă,
Să-ţi fie luminat, frumos ca în poveşti

La mulţi ani, băiatul nostru!

Pentru băieţelul meu Darius Dorian

Prin ochii tăi albaştri,
Băiatul meu cel drag,
Văd frumuseţea vieţii,
Văd soarele în prag.

Tu reprezinţi iubirea
Şi fericirea mea, tu eşti,
Mereu eşti bucuria
Şi ştii să dăruieşti

Eşti floarea vieţii mele,
Eşti fructul cel dorit,
Băiatul meu cel drag,
Un an ai mai împlinit

Să ai parte în viaţă
Doar de iubire pură
Şi multă sănătate,
Mulţi ani şi voie bună.

Să nu cunoşti durerea,
Nici răul, să nu-l ştii,
Să ai doar împlinirea
Şi bun mereu să fii

Un sincer: La mulţi ani!
Azi, mama ta, îţi spune,
Frumosul meu copil
Şi dulcea mea minune.

Şi tatăl tău cel drag,
Ce mult el te iubeşte,
Îţi spune: La mulţi ani!
Ce-i bun îţi dăruieşte.

Să ne trăieşti, copile,
Puternic tu să fii,
Să ai frumoase zile,
Mereu, te vom iubi!

Iubesc

Iubesc pomii, şi florile, şi viaţa,
Iubesc pământul din care suntem făcuţi,
Iubesc oamenii buni, iubesc speranţa,
Drumul drep prin care trecem tăcuţi.

Dar mai cu seamă, te iubesc pe tine,
Iubitul meu, cu ochii cristalini,
Tu, cel ce eşti alăturea de mine
Şi-mi dăruieşti clipe, cu miros de crini.

Iubesc şi mângâierea ta cea dragă,
Iubesc sărutul tău , îmbrăţişarea ta,
Iubitul meu, eşti dulce ca şi-o fragă,
Eu te iubesc, mereu voi fi a ta.

A fost vis sau o minciună ?

A fost vis sau o minciună,
Când spuneai, iubitul meu,
Că doreşti să-ţi fiu alături
Şi la bine şi la greu?

Îmi şopteai cuvinte tandre,
Mă strângeai la pieptul tău.
-A fost vis sau o minciună?
Asta vreau să ştiu şi eu.

-Doar o noapte, şi-ncă una,
Apoi vin să te peţesc.
Lumea toată o să creadă
Că ai trupul fecioresc.

Mă ademeneai în noapte
Cu mireasmă de flori de mai
Şi cu cerul şi cu lacul
Tu mereu mă fermecai.

Buzele-mi muşcai cu sete,
Trupul tot îmi tremura
Şi şoptindu-mi la ureche
Că doreşti să fiu a ta,

Că iubeşti a mea fiinţă,
Ochii mei şi gura mea
Şi spui vorbe cu credinţă,
Mintea mea te asculta,

Dar acum? S-a făcut ziuă
Şi, trezindu-mă din vis,
Totul este doar minciună
Şi tu eşti în paradis.

Nimic nu va mai fi la fel

Ce pot să fac?
Unde să pornesc ?
Pe care drum?
Unde să găsesc alinare?
Mi-e sufletul pustiu şi nu mai am răbdare.

Mă doare. Şi drumul meu nu-l mai găsesc.
Mă uit în depărtare... Mereu mă rătăcesc.
Un vis urât din care nu mă mai trezesc:-
Tată?!?! Unde te găsesc?

Mă înfior la gândul că nu te voi mai vedea
Mi-e frică de pământ. El nu mi te va mai da
Mi-e teamă de-ntuneric, că te va ţine-ascuns
Mă uit sus, la cer. Acolo, dumneata te-ai dus

Mă doare despărţirea. Îmi este extrem de greu
Şi binele- astăzi s-a transformat în rău
Frumosul- urăt a devenit deodată
Şi dulcele- amar va fi viaţa toată

Tăcută, eu mă-ndrept spre-acest final
Sfârşitul vieţii, îmi pare-acum banal
Nu voi mai râde niciodată cum am râs,
În gustul fericirii, mereu va fi ceva în minus........

În memoria lui Eminescu

„Copii eram noi amândoi”
Poete când citeam
"Crăiasa din poveşti" Sublim!
"Înger şi demon" ne jucam
"Atât de fragedă” mă simt
"Făt-Frumos din tei"
"Înger de pază" Tu! "Călin"
Erai în ochii mei
„Iubind în taină ” „Un luceafăr drag”
„Din valurile vremii”
„Când însuşi glasul” tău şoptea
„Ce e amorul?” „Melancolie” "Dorinţă” eternă
„S-a dus amorul”... „Departe sunt de tine”
În mintea mea răsună cuvântul „Despărţire”
„Mai am un solitar dor” o „Floare albastră”
„Prin nopţi tăcute“ să mă ştii
Eu voi veni „Din străinătate”

I-a murit băiatul drag

Îşi aştepta băiatul, plecase-n mulțimea mare
Să-şi facă-un rost în viaţa, aşa spera şi el,
Dar cruda moarte, neagră, îi tăie cărarea
Şi-l luase-afurisita, îl despărţi, pe veci, de el;

Urma să facă nunta, tocmise chiar şi naşii,
Şi muzicanţii toţi vorbiseră cu el,
Mireasa, ca o floare, şi tânără, săraca,
Acum îl plânge jalnic. Ce dor îi e de el!

Îl plânge sora dragă, mai mică cu un an,
Şi bunicuţa scumpă, ce l-a crescut din faşă,
Îl plânge şi mătuşa, doar un nepot avea,
Acum, cu toţii îl petrec, pe-un drum far’ de întoarcere

În colţ, pe banca veche, cu ochii plini de lacrimi,
Priveşte-n gol sicriul, cu băiatul lui:
"De ce te-ai dus băiete? Cui mă laşi pe mine?
Bătrânul tău tăicuţă, acum, e-al nimănui;

Te-am învăţat de bine şi te-am crescut mare
Sărmana ta măicuţă de mult s-a prăpădit!
Probabil că te-aşteaptă, acolo sus, se pare
Că după douăzeci de ani, acum vă întâlniţi".

Aşa plângeau bătrânul, şi sora, şi mătuşa,
Vecinii toţi veniră, pe-un ultim drum, să-l ducă,
Băiatul acum doarme, spre cer acum se duce
Şi lasă,-n urma lui, durere nesfârşită...

Mi-e sufletul pustiu

Mi-e sufletul pustiu, pierdut de astă lume
De când iubitul meu, te-ai dus de lângă mine,
Şi inima mi-e frântă, suspin profund şi greu,
Căci tu nu eşti cu mine, scump iubit al meu

Din cer veni chemarea, şi astfel te-ai grăbit
Să pleci din astă lume, suflet prea iubit
Şi m-ai lăsat în urmă, soţia ta cea dragă
Îmi vei lipsi enorm, viaţa mea întreagă

Şi ai lăsat odorul, puiuţul tău cel scump
Băiatul nostru plânge, că tu eşti în mormânt
Şi nu mai are spijin, nici tată nu mai are
Căci Domnul cel de sus, ceru răscumpărare

Şi ai lăsat grădina, şi casa, şi gărduţul,
Şi via ta cea dragă, şi iarba, chiar şi puţul
Prin toate îţi simt lipsa, şi suspin din greu:
-Unde eşti tu oare? Asculţi oftatul meu?

Te voi purta mereu, în inimă, în suflet
La tine la mormânt vei auzi un plânset
O inimă ce arde şi suferă din greu
În mintea mea vei fi, mereu iubitul meu

Iertare

De ţi-am greşit tăticul meu
Aş vrea acum să-mi cer iertare,
Şi-aş vrea să ştii că-mi este greu
În suflet şi-n inimă n-am alinare

Când totul a fost scris demult
De Cel ce-a zămislit pământul,
Acum privesc încet, stingher,
Ce urme grele lasă timpul

Urme adânci, lipsit de să poţi
Să le alini sau obloji vreodată,
Degeaba-ncerci să te opui
O viaţă ai şi doar o soartă

Şi sper că şi la mine
Se va opri ceasul durerii,
Să-ntorc măcar minutul
Să-şi piardă din putere

Sau o secundă de-aş putea
Să o opresc din ticăit să bată
Pe loc, un vis poate-aş salva
Şi o durere grea ar sta să cadă

Dar sânt puteri ce nu le am
Şi nu pot cere să-mi răzbată
A mea tristeţe grea, ce-o am
În astă viaţă zbuciumată

Acum te rog să-mi vii în vis,
Să îmi alini a mea durere
O port în inimă, cu greu
Iertarea ta, mi-ar da vigoare

În vis ai apărut tăticul meu

În visul meu mi-ai apărut tăticul meu,
Şi-mi mângâiai obrajii plini de lacrimi,
Povăţuindu-mă să nu disper la greu
Şi să-mi menţin drumul, scutit de patimi.
Şi îmi spuneai, duios, că totul e la fel,
Că eşti cu mine pretutindeni, zi şi noapte,
Să nu cad deznădejdii, urii, nici un fel
Că viaţa merită trăită, cu bune fapte.
Dar cum pot merge mai departe tatăl meu
Când prea devreme, te-ai dus de lângă mine?
Te caut îndurerată, zi şi noapte, tot mereu
Sperând, că doar o clipă, voi mai fi cu tine
E drumul făr’ de care nu pot să mă dezbin,
Ştiind că, tată drag, nu eşti lângâ mine
E plin de lacrimi grele, e un mare chin;
Ajută-mă, acum, te rog să-l trec cu bine!
În vis mai pot vorbi cu tine, tată scump
Să te ascult cum mă înveţi de bine,
Şi chipul tău nu-l voi uita, nicicând
În mintea mea şi-n inimă îmi va rămâne.

Cât de elegant era odat'!

Cât de frumos era odat’,
Când toţi eram acasă,
Măicuţa ne gătea cu drag
Şi ne-alinta sfioasă.

Tăicuţa ne spunea poveşti
Şi ne-ndrepta spre bine,
Şi când greşeam, eram certaţi,
Dar tot simţeam iubire.

Şotronul ne jucam frumos
În curtea noastră mare,
Sau ne-ascundeam pe urmă strujăni
Şi după clăile de paie.

Ne prefăceam şi în ostaşi,
Adesea eu pierdeam,
N-aveam putere să ţin piept
Şi tot mereu muream.

La săniuş uitam de noi
Pe derdeluşul mare,
Doar seara ne-ntorceam acas’,
Îngheţaţi la picioare.

N-aveam prea multe noi atunci,
Ne descurcam cu greu,
Aveam iubirea de părinţi
Şi ne-ajutam mereu.

Ştiam ce-nseamnă să nu ai
Un lucru cât de mic,
Şi nu plângeam, nu comentam,
Căci bani erau puţini.

Dar fericirea ce-o simţeam
Când toţi eram acasă
Nu am cuvinte s-o descriu
Şi dorul mă apasă.

Aş vrea să pot, încă odat’,
Să simt acele vremuri,
Să fim acas’ cu toţi, uniţi,
Şi-alături de părinţi.

Nu-i cu putinţă, chiar de-aş da
Zeci de-averi şi bogăţii,
S-au dus, uşor, acele vremi
Când noi eram copii.

Mă cheamă iubirea

Mă cheamă iubirea, în dansul ei viu
Şi plină de lumini frumos colorate,
Mă cheamă iubirea şi nu mai ştiu
Cum să dansez , pe ritmuri fermecate

Mă cheamă duioasă, cu glas cristalin
Să merg pe aleea cu florile-albastre,
Ce lasă în urmă, miros dulce şi fin,
Strecurând dragostea în carne şi oase

Mă-mbie să sorb un nectar diafan
Să gust din satisfacția ei pură şi vie
Să dorm pe un pat cu flori, în cadran
Să visez la trăirea roşie- purpurie

Amor nebun

M-ai amăgit , amor nebun,
A nu ştiu câta oară
Sclavă, am ajuns acum
Cerşind a ta chemare.

Chiar dacă te detest arar,
Sau clipă după clipă
Tot eu, te chem, tânjind
Să-mi dai încă o secundă.

Aş vrea să scap de tine...
Aş vrea să nu te pierd...
Aş vrea să fii cu mine
Sau în foc să te prăpăd.

Mă faci să-mi pierd onoarea
Să nu mă mai respect
Să nu cinstesc pe nimeni
Doar tu, să-mi fii profet.

Şi pentru câte clipe?
Sau pentru cîte ore?
Cerşesc al tău fior
Sau zborul printre stele?

Vrei să-ţi simt dulceaţa
Mă laşi să mă înfrupt,
Apoi te duci din viaţa-mi
Lăsându-mi răni adânci

Şi totuţi, esti iubire
Eşti dragoste din frupt
Şi făr’ al tău fior
Gol mi-e al meu trup

Dulcea iubire

Mă las dusă de valul iubirii înflorate
Cu chip dulce de miere şi membre catifelate,
Ce poartă o cunună de crini albi parfumaţi
Şi un mănunchi de aştri, cu roşu sânt legaţi;

Mă poartă pe un munte de pietre preţioase
Ce strălucesc puternic, cu razele-i frumoase
M-atinge cu sărutul, mă duce sus, în cer,
Mă lasă iar la poale, mă urcă în mister;

Pe câmpul cel mai verde şi plin de floricele
Mă poartă iar pe braţe, în păr îmi pune stele;
M-acoperă în divertisment cu fân proaspăt, uscat,
Şi mă adoarme, alene, aromă ei curat;

Mă scaldă de păcate în apa cea albastră
Şirag de peştisori cu steaua mea măiastră,
Din nuferi îmi e patul şi perna dintr-un val.
Dulceaţa din iubire, o simt ca de coral.

Iubirea îmi e hrană şi apă ea îmi este
Şi dragostea curată mă poartă în poveste,
Fiori de fericire, mă duc înspre altar.
Iubirea-mi este dragă, în ea îmi fac hotar

Târg de fete pe Găina

Se pregătesc de sărbătoare:
-E târg de fete-n sat la noi!
Veniţi şi voi, cu mic, cu mare,
Petrecerea-i şi pentru voi!

Bătrâni cu straiele alese,
Din tulnice buciumă tare,
În zori de zi ne dă de veste:
Că-i târgul mare de neveste !

Să fii pe munte, acolo sus
Unde şi Iancu s-a dus
Să joci în horă cu tot satul
Bătrâni şi tineri laolaltă.

Cu vinars să te cinsteşti,
Şi fete mândre să priveşti,
Să cumperi una, cea mai dragă,
Să-ţi fie soaţă viaţa-ntreagă

Dar nu oricum, de vrei să ai,
Soaţă faină, cu bun grai,
Tu muntele pe jos să-l urci,
Asfinţit de soare să apuci.

Atunci, te uiţi şi le măsori,
Fete faine-n păr cu flori,
Cu fote mândre şi curate
Şi ii albe, parfumate.

Ţesute de moaşe bătrâne,
La nepoate să le fie bine,
Feciori faini să le peţească,
Strănepoti să dăruiască.

An de an, aşa se-ntâmplă,
Când sfântul Ilie ne inundă,
Pe Găina, aproape Iancu,
E târg de fete, cum nu-i altu !

Despărţire

Azi plec din viaţa ta, iubite,
Lăsând în urmă amintirea,
Să te aştepte, şi să-ţi cânte,
Să vezi şi tu cum e iubirea.

O lungă, tristă-ncătuşare
A viselor ce se sfărâmă,
Şi din acestea, doar o mare
De lacrimi crude, ce animă

O viaţă tristă şi săracă
De clipe tandre şi iubire,
Promisiune să desfacă
De om hain, ce e în tine;

Şi las în urma mea, iubite,
Şi visul meu, ce e cu tine,
Mi-s clipele ades umbrite
De egoism ce te susţine...