SPERANTELE VIETII 2010

justitiarul · Poet Data inscrierii: 17/Mai/2010 Mesaje: 18

Mă iartă, mamă!

Am scris despre iubire şi mi-am cântat durerea
De gânduri şi de flori, de cerul plin cu stele,
Am stins în versuri vântul cântându-i adierea,
M-am strecurat în vise şi m-am plimbat prin ele.

Am scris de fericirea ce dăinuie Shambala,
Doar despre tine, mamă, a scrie n-am ştiut;
Îmi iartă neputinţa şi-mi iartă şi greşeala,
Mai port şi-acum durerea că nu te-am cunoscut.

N-am recunoscut dulceaţa sărutului pe frunte,
Nici mângâierea lină a mâinilor prin păr,
Cuvântu`-mbărbătării, izvor ascuns în munte,
Mirosul sfânt de poamă al ultimului măr.

Un zâmbet să-mi aline din dorul pentru tine,
O palmă a mustrării ce creşte unde-atinge,
Primind cu ea şi gândul dorinţei pentru bine
Sau dosul ei ce şterge o lacrimă ce plânge.

Găseam adesea locuri privirilor ascunse,
Să lepăd umilinţa, durerea să-mi alin,
Să-nec între suspine atâtea lacrimi plânse,
Copilăria vieţii s-o dezlipesc de chin.

Purtat de rău pe braţe, din când în când de bine,
Mai port din umilinţe nestinse-n amintiri,
În drumul înspre viaţă, în drumul către tine,
Spre locul ce ne-aşteaptă cu veşnice iubiri.

Mai am o lacrimă de plâns...

Pentru iubire
Încă nu-i măsură,
Să pot să-ţi spun
Acum cât te-am iubit.
Dar ai plecat
Angelică făptură.
Plecarea ta...
Atunci m-a risipit.
M-am adunat
În greaua-mi suferinţa...
M-am ridicat,
Ca drumul să-mi urmez.
Dar n-am putut
Oricât aveam voinţa.
Şi cum să pot
Când încă te visez.
Te caut iar...
Prin umbre şi prin flori,
În locu-n care
Braţele te-au strâns,
Şi vin aici...
Şi stau de câte ori
Simt că mai am,
O lacrimă de plâns.

Să nu uitaţi de mine

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte,
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte,
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea;
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult;
Cu peticul din coate am alungat nevoi,
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea - ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns;
Am pus în voi speranţa că solitar n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine - atâta cât mai sunt;
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt,
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine,
Doar bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

justitiarul · Poet Data inscrierii: 17/Mai/2010 Mesaje: 18

Mi-a mai rămas o moment de tăcere...

Am coborât din liniştea stelară...
Rupturi de timp, în clipe care curg,
Ce sunt sortite vremii să dispară
Când răsăritul curge spre amurg.

Şi scrise-au fost acolo sus în cer
Să poarte-n ele momente de durere
Şi clipe de iubire, şi clipe care pier,
Ce nu se văd din clipa de plăcere.

Din nemiloasa clipă-a despărţirii
Intrăm în bucurie ca-ntr-un joc
Şi ne-amăgim... în clipa amăgirii,
C-o clipă de speranţă şi noroc.

Prin ele trecem dincolo de vreme,
Spre ultima din clipele cereşti;
E clipa veşniciei... nu te teme,
E clipa vieţii tale nelumeşti...

Le-am adunat într-un poem pe toate,
De la iubire... până la durere,
Să vadă veşnicia, de se poate,
Că n-am tăcut... în clipa de tăcere.