SPERANTELE VIETII 2010

IOANA VOICILA DOBRE

Adio, spun copilului din mine
şi-mi dezbrac inima
de un cojoc în umplută iarnă!

Şi, nici nu ştiu dacă e bine
sau dacă focul, adormit în ea
va rezista în iarna grea.

Dar, el nu vrea să-şi ia, adio
şi mă petrec în umbra lui
prin veri şi ierni, drum amărui.

Îl simt, de-a stânga cu-n surâs,
de bun străjer ce devotat
prin graniţi multe m-a purtat.

Copile drag, cu ochii mari
şi inima, cât lumea toată:
ţi-am dat o viaţă adevărată!

Şi, fiindcă ai rămas cu mine
ţi-am perfect sublimul vis
ce îl purtai în suflet scris.

Ioana Voicilă Dobre

_________________
Timpul le coace pe toate!