SPERANTELE VIETII 2010

Gheorghe Voicu · Trimis: 03/06/2010 04:34 Titlul subiectului: Murmurul liniştii eterne

Murmurul liniştii eterne

Din neant, spre neant ne îndreptăm
Drum în cer ne făurim,
Soare, tu, edificiu al vieţii pământene,
De ce ne-însingurezi?
Eu nu iubesc muntele
pentru că acolo m-am pierdut pe mine,
fără să doresc cu adevărat.
Eu nu iubesc marea
pentru că acolo te-ai rătăcit tu
şi, aproape, nu te-ai regăsit nici azi.
Eu iubesc cerul înstelat
pentru că, în Steaua Sudului,
te văd pe tine,
strălucitoare poveste diamantină.
Încotro te îndrepţi?
În ce galaxie aduci viaţă pe vreo planetă?
Valul imens freamătă nedesluşit
în murmurul impasibil al liniştii eterne.
Nemurirea este genunea prin care alergăm
necontenit, de la începuturi,
fără să-i întrerupem infinitul
cu zorul nostru planetar
cât un strop de timp.

Gheorghe S. Voicu, Bucureşti, 4 noiembrie 2008
_________________
Gh_Voicu