Mihai LEONTE
Moderator
Data inscrierii: 06/Iun/2009
Mesaje: 54
Localitate: Moldova Noua Romania
|
 Trimis: 05/07/2009 06:29 Titlul subiectului: Ispravile armasarului Cezar...autor Mihai LEONTE |
 |
|
ISPRĂVILE ARMĂSARULUI CEZAR
La brigada gostatului din Valea Călugărească, pe timpul verii, îndată ce se termină aratul şi praşila în vie, caii erau mult mai liberi şi noaptea trebuia să-i scoatem la păşunat. Păşunea brigăzii era plasată între vii şi ogoare cu lucernă şi trifoi.
Eu trebuia să-l ajut la păzitul cailor în momentul nopţii pe nea Costică, un vâlcean stabilit la brigada noastră. Funcţia lui era de paznic şi era folosit acolo unde era nevoie de el. Nea Costică fusese jandarm în fosta Basarabie, însă când sovieticii au ocupat Basarabia, în 1940 fugise în România, scăpând pe un gemuleţ de care ne spunea că nici el nu ştie cum a putut să scape!
După ce terminau cu munca de peste zi, caii erau aduşi la grajd. Noi îi preluam să-i ducem pe timpul nopţii la păşune. Spaţiul păşunii era suficient de mare, însă caii erau animale şi aveau mirosul dezvoltat, astfel că trăgeau la ogoarele de trifoi şi lucernă. Nu era uşor să stăpâneşti cei 20 cai ai brigăzii, dar de extrem numeroase ori nu ne făceau probleme. Liderul grupului de cai era armăsarul Cezar, pe care dacă îl duceai de căpăstru era docil şi ascultător. Dacă duceam caii liberi, Cezar conducea grupul, iar ceilalţi cai nu îndrăzneau să se contreze cu el, căci era un armăsar bine făcut şi cumplit de aprig. La păşune totul decurgea natural până după miezul nopţii, când începea să mă fure somnul. Nea Costică nu adormea, fiindcă avea ca însoţitor în permanenţă o sticluţă cu tescovină, pe care nu reuşea să o ţină goală, alimentând-o mereu de la diferite surse din împrejurimile păşunii. Pe urmă tescovină mergea singur. Pe mine mă trimitea rar, şi doar la surse unde avea datorii. Asta fiindcă furnizorul îi cerea socoteală, dar mie îmi spuneau să-i amintesc de datorii. Fiindcă până la urma plătea datoriile. M-am luat cu vorba şi voiam să vă spun de isprăvile armăsarului Cezar. Acest armăsar era un bun psiholog, fiindcă mai întotdeauna stătea pe aproape mine, iar caii ceilalţi păşteau liniştiţi în jurul lui. Culmea era că dacă adormeam, şi nea Costică nu era pe lângă mine, caii aceştia dispăreau ca prin farmec la cel mai apropiat ogor de lucernă sau trifoi. Lanul cu trifoi era chiar lângă gardul păşunii, şi vă puteţi închipui ce fel de miresme aruncau în aer florile de trifoi noaptea? Într-o astfel de seară am adormit şi nici nu ştiu cum m-am trezit în umplută dimineaţă de vară. Mă uitam în jur şi nu vedeam caii. Doar paznicii de la staţiunea experimentală, proprietara trifoiului buclucaş, se certau cu nea Costică. Caii totuşi nu erau nicăieri, dar vizitaseră lanul cu trifoi. Nu ştiam ce să fac? Nea Costică m-a strigat şi mi-a spus să merg la brigadă. Nu ştiu în cât timp am ajuns la grajdul brigăzii unde grăjdarul Nicolae lega caii în standurile lor, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Discret am început să număr caii să văd dacă sunt toţi. Erau toţi. La ceva timp a venit şi nea Costică liniştit şi calm, m-a chemat mai deoparte să-mi spună că noi am adus caii la grajd. Liniştea şi pacea avea să ne fie tulburată de venirea unor şefi de la staţiune care ne acuzau că nu am păzit caii care le-au distrus lanul de trifoi. Totul avea să se termine deosebit de rapid la apariţia brigadierului nostru , nea Ion BÂRCĂ. Acesta i-a întrebat pe cei de la staţiune dacă au prins vreun cal?
Cum aceştia nu aveau nici un cal prins, au trebuit să plece aşa cum veniseră. Totuşi i-au povestit brigadierului că prinseseră un cal, dar acesta le-a scăpat. Au intrat în grajd şi l-au arătat pe Cezar. Brigadierul l-a întrebat pe nea Costică cine a adus caii la grajd, la care acesta a răspuns că noi am adus caii, iar grăjdarul Nicolae a confirmat. Atunci brigadierul a plecat lăsându-i să plece pe reclamanţi. Mai târziu plecarea acestora nu am apucat să respirăm, căci o fată a venit ulterior noi să ne cheme la biroul brigăzii. La intrarea în birou, primul care a început să vorbească a fost nea Costică. Atât i-a trebuit lui nea Ion BÂRCĂ.
S-a năpustit asupra lui nea Costică, însă acest era de două ori mai voluminos decât brigadierul. Văzându-mă şi pe mine, m-a înjurat odată, m-a trimis la cantină şi de acolo la culcare. Pe nea Costică l-a beştelit foarte dur, după cum spuneau cei care auziseră.
De fapt ce se întâmplase? Cum am adormit eu, Cezar şi-a luat trupa de 19 cai şi a intrat în lanul cu trifoi. La ivirea zorilor, paznicii staţiunii au văzut caii în trifoi şi au dat năvală să-i prindă. La un semnal a lui Cezar toţi caii au fugit, numai Cezar a rămas, lăsându-se prins. A fost o mişcare strategică, de mare farsor. Paznicii considerând că au o pradă sigură în mâini, căutau ceva cu care să-l lege. Cezar era teribil de calm şi mergea alături de paznici. Când aceştia au găsit o sârmă, Cezar a nechezat odată şi a plecat în mare viteză chiar de sub nasul paznicilor.
Brigadierul nostru ne-a ameninţat că nu ne mai plăteşte dacă se mai întâmplă încă odată aşa ceva. Culmea a fost, că s-a mai întâmplat, dar în altă locaţie.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/ |
|
FAQ
Cautare
Membri
Grupuri
Inregistrare
Profil
Mesaje private
Autentificare
