SPERANTELE VIETII 2010

fabyola · Trimis: 31/07/2009 18:54 Titlul subiectului: DE TE-AI PIERDUT CUMVA

Nu ştiu dacă între malurile valurilor zbuciumate
Se mai găseşte încă pierdut măcar un vis al meu,
Ce-a străjuit întoarcerea corăbiilor venite de departe,
Sperând cu ele-odată, să pot îmbrăţişa şi chipul tău.

Albastra mare mi te-a luat îndată ce te iubeam mai mult,
De-atuncea, te aştept privind mereu în depărtări,
Că nici-un val n-a reuşit să stingă focul care m-a durut,
Şi-întârziate vâlvătăi mai ard şi-acum în cele patru zări.

Te-adun în gândurile mele că tu eşti rostul meu aici,
Iar apele învolburate n-or reuşi de mine să te-ascundă.
Voi sta cu drag la mal sperând mereu să te întorci,
Iar pân-atunci, voi număra febril, secundă cu secundă.

O, voi albastre zări, aduceţi de mine iubirea mai aproape
Şi faceţi ca speranţa să-nmugurească iar prin îndurare.
Ce ştii tu cer cu stele, şi lună, ce priveşti mereu spre ape
De lacrimile mele, şi rugile ce le ridic cu-atâta disperare?

De te-ai pierdut cumva pe-a valurilor înspumată cale
Aş vrea să-mi dai un semn,să pot un braţ de flori s-arunc
In valuri, de fiecare dată când dorul îl voi simţi prea mare
Şi-atunci când lacrimile mele şi durerea de tine mă ajung.

Să ştii, iubirea adevarata mereu va arde ca un rug !...
--
autor florentina craciun fabyola
4 iunie 2009 [/b]