SPERANTELE VIETII 2010

fabyola · Trimis: 31/07/2009 19:48 Titlul subiectului: ASCUNS IN PADURE

Vara puteai sa mergi oricat de unul solitar , nimeni nu iti iesea in cale. Pe cararile virgine pe care mergeau doar animalele mici , nu ramaneau urme niciodata. Iarba avea o colorație verde aprins si stralucea intr-o mica raza de soare care strapungea frunzisul des al copacilor seculari. Oricat ar fi vrut sa para ca nu are teama de unul singur, Tudor evita totusi cararile intunecate . In miezul zilei in unele locuri era chiar intuneric. Rucsacul atarna greu, iar toiagul pe care il facuse dintr-o creanga de copac se afunda in pamantul moale. Tudor avea de trecut tot acest codru si conform hartii lui ar fi trebuit sa ajunga intr-o poiana denumita a Tapului. Da, dar pana acolo mai e de trecut noaptea si inca o jumatate de zi. Nu era deloc incantator sa ramana peste seară de unul singur. Undeva in departare se auzea un latrat de vulpe.Acum,nu ca Tudor ar fi stiut
exact cum latra o vulpe, dar isi aminteste cum povestea bunicul lui cand isi facuse un cort in padure. A stat atunci o luna. Mergeau cei de prin sat si ii duceau apa si mancare cu randul. Ei,atunci bunicul lui a trait o frantura de viata adevarata. Tudor intotdeauna s-a gandit la cum ar fi daca odata i s-ar intampla sa ramana in padure ! Nu avea nici decum curajul bunicului sau, nu, nici pe departe. Lui i-a placut intotdeauna muzica. Si contrar obiceiului familiei de a nu-si indeparta copiii de acasa, s-a intamplat ca lui Tudor i-au dat voie ba, chiar i-au platit si facul- tatea , lucru ne mai intalnit pana atunci. Fetele stateau acasa pana la maritis fara discutie, nici pomeneala sa aiba vre-o una idee de a invata. Cu toate astea Tudor nu a urmat Conservatorul . A mers la facultatea de Constructii. Nu stia inca ce va face dupa ce va termina dar era o plecare sigura de acasa si o rupere totala de la inradacinare. Tot bunicul i-a povestit cum intr-o noapte a auzit vulpea latrand, si pentru ca Tudor era mic si nu prea intelegea bine ce spune, bunicul a inceput sa latre ca vulpea. Tudor a inteles, dar nu a durat mult si in jurul lor s-au adunat vre-o cinci lupi care in intunericul lasat nu de mult pareau extrem de infricosatori. Bunicul facuse un foc mare care ardea ca un rug,dar lupilor parca nu le era teama. Asta se datora numai foamei lor deoarece auzind latratul vulpei s-au repezit sa o sfasie. Bunicul punea des pe foc din vreascurile adunate si lasate alaturi pentru ca lupii sa nu poata sa se arunce asupra lor. Au stat cat au stat ei, dar vazand focul arzand amenintator si din ce in ce mai mare, in cele din urma au luat-o la fuga. Dar pericolul inca nu trecuse si deci frica inca salasluia in inima lui Tudor care era de-o schioapa doar. Pana dimineata lupii nu s-au mai intors asa ca atunci cand bunicul il striga sa se scoaleTudor se uita speriat prin prejur strigand "lupii" ... si ghemuindu-se la genunchii bunicului. Aceste franturi povestite ii faceau multa placere bunicului .

Acum, Tudor se afla singur cam in aceleasi locuri pe unde facuse cu mult timp in urma acel foc mare. Iesirea din padure nu se vedea nici cum, dar nici ca sa stai oriunde nu se putea. Pericolul exista si putea veni din orice directie. Cantau unele pasari de noapte si o bufnita striga sfasietor. Cu aceasta ocazie Tudor isi aminti ca bunicul i-a povestit odata ca bufnitele care plang inseamna ca si-au pierdut perechea. Acest plans tine asa fara incetare o luna de zile, dupa care daca nu este prea slabita mai traieste daca da, moare si ea. Tudor si-a incropit un cort din crengi si frunze a mai batut niste tarusi in pamant si astfel a facut un pat moale ca sa poata dormi mai sus de pamant. Dupa ce a terminat totul si-a dat seama ca de fapt nu se gandise deloc sa caute apa cat era lumina. A vazut alaturi ulciorasul gol golut si pana dimineata nu mai era nici-o speranta. Ei s-a gandit, nu sunt copil, o sa pot rabda pana dimineata. Zis, dar nu facut,deoarece peste noapte l-a coplesit o temperatura teribila ,si a inceput sa rupa frunze pentru a-si umezi buzele. A suferit groaznic pana dimineata.Iar cand a iesit din coliba nu a putut face nici-un pas, ametelile il duceau catre pamant. Sanse sa ajunga undeva sa gaseasca apa erau nule. Se aseza cu spatele rezemat de un copac... nu mai stie cat a stat
acolo dar stie ca l-au trezit niste zguduiri puternice. S-a speriat desigur, dar s-a ridicat fără întârziere sa vada de unde vin acele zgomote. A iesit intr-un luminis si de acolo a vazut cum un fel de... om... cu o barba lunga nu se mai stie pana unde, taia lemne cu un fel de drujba care totusi nu era drujba. L-a studiat vigilent de la distanta, si i s- parut ca era mai bine sa stea ca pana acum singur in padure decat sa faca pasi spre misterioasa fiinta. Atata doar ca in timp ce taia el vorbea sau canta ceva nedeslusit. Tudor se gandi sa se apropie dar in acelas timp sa mentina si o distanta discreta. Cand a ajuns aproape in fata lui, s-a oprit sa-si traga sufletul si l-a auzit cantand ceva jalnic. Din versurile lui reiesea ca ar fi fost rapit si lasat acolo pe cand ar fi fost nespus de mic. Asa canta intruna si cand termina o lua mereu de la capat. Tudor recunoaste de acum cuvintele. Si in cele din urma l-a parasit, dar nu inainte de a asculta o ruga spusa de acea fiinta care era adresata catre cer si in care o chema pe "Sofia" . Probabil ca acel nume insemna foarte mult pentru el, si cand il pronunta se batea cu capul de pamant in mod repetat tinand mainile la piept stranse ca intr-o menghine. Tudor l-a lasat asa si s-a indepartat. I-a fost teama , nu putea sti ce reactie ar fi avut daca l-ar fi vazut. Cam acelasi lucru era insa si ca trebuia sa habiteze cu el. Acum chiar ca nu mai putea dormi fara griji.

Tudor nu a ajuns nicaieri nici a doua nici a treia zi. Astfel a trebuit sa caute apa, si a gasit tocmai intr-o vale abrupta unde a coborat cu mare greutate. Ne avand decat ulciorasul nu a putut sa ia mai multa, urmand ca sa vina de mai multe ori in aceleasi conditii. Dupa o sap- tamana, venind pe acelasi drum cu ulciorul plin, s-a asezat in iarba sa se odihneasca. Era o inabuseala de nu puteai respira. A adormit urgent cu fata in sus. La un clipă dat o umbra uriasal-a acoperit. S-a ridficat ca un arc si a ramas inmarmurit cand a vazut deasupra sa o mana paroasa care tinea ulciorul lui cu apa. Fiinta de deasupra lui i-a facut semn ca are nevoie sa
bea apa. Desigur ca Tudor l-a lasat neavand altceva de facut si nici pomeneala de a nu fi de acord. Desigur ca apa s-a dus urgent pe gatul acelei fiinte insetate,mai grav insa a fost ca dupa ce a baut toata apa s-a uitat naluc cu un ochi in fundul ulciorului dupa care foarte suparat
l-a aruncat cine stie unde . Buruienile mari, deci nu mai era de gasit. Tudor a ramas singur privind cum se indeparta fiinta aceea intr-un topait pasaresc neexplicat.

Pe Tudor nimeni nu-l cauta. A ramas in padure doua saptamani care erau greu de tinut minte. La capatul acestor zile, intr-odimineata cand a iesit din cortul lui, pe pamantul umed a vazut scrijelat cu batul lasat de el un nume. S-a apropiat si a descifrat cu greutate Samson. Deci numele acelui umanoid era Samson. Jos, in bucată dreapta, jos de tot, a gasit
scris 27.09.1970. Tudor nu intelegea nimic, era anul 2007, deci care era logica? Dece a scris omul acela acele cifre acolo? Ii era greu sa inteleaga !. A vrut sa-i ia urma, sa vada unde dispare. Căci au trecut numeroase zile pana sa-l simta prin apropiere. Venea mai intai si statea la distanta de cort vre-o doua zile iar apoi inainta precaut. Tudor ii arunca mancare.
La inceput rodea din cutiile de conserve. Cand vedea ca nu reuseste sa le desfaca, le arunca si le prindea pe cele aruncate de Tudor, goale. Le lua si cu degetul le stergea de tot conti- nutul. Desigur ca Tudor recupera celelalte cutii si in felul acesta se proceda la schimbul de
cutii.

Au mai trecut doua saptamani, de acum avea si Tudor o barba lunga, ochii dusi in fundul capului, nu mai avea cu ce sa se imbrace, iar descult mergea de doua saptamani. Isi legase frunze mari si groase ca sa nu se raneasca de colturile de pietre. Viata devenea imposibila,cu atat mai
mult cu cat Tudor nu stia cat va mai dura astfel. Echipa cu care plecase numai era demult prin preajma. Tudor plecase sa caute apa si cand s-a intors nu mai era nimeni. Numai ca se intorsese dupa doua zile de care el habar nu avea ca trecuse deoarece, intinzand mana sa umple ulciorul cu apa s-adezechilibrat si a cazut. Nu mai stie nimic decat ca atunci cand
s-a trezit a luat ulciorul si a plecat la cabana. Nu a mai gasit pe nimeni insa. A gasit un mesaj lasat deGrig ca se vor intoarce sa-l caute, pusese si data. Atunci si-a dat seama ca el lipsise doua zile . " Vreau sa cred ca nu voi ramane aici o eternitate.Nu mai rezist !... asa gandea Tudor facand pasi mici si obositi si incercand sa iasa undeva in luminis.Nici tipenie pe nicaieri, nu misca nimic nici natura macar. Totul parca ramasese impietrit de o eternitate pentru o alta eternitate. Cate amintiri ii veneau acum lui Tudor in minte. Unele din ele frumoase, altele chiar triste.
Moartea bunicului spre exemplu: In ziua cand a murit, bunicul lui Tudor si-a schimbat palaria, camasa si pantalonii, si-a luat bastonul cel nou, si a iesit la drum sa se plimbe o ora - doua, cum ii
placea lui de obicei. Numai ca in ziua aceea nu a fost asa. Darie Dumbrava a plecat dar nu s-a mai intors singur pe acel drum.

Ajuns undeva la marginea padurii, a privit cata-i zarea, cu o plăcere adunata de-o viata in ochii lui patati de prea puternica lumina a soarelui. Si-a intins mainile catre cer a ruga sau multumire pentru toate cele date si primite, s-a asezat incetisor la radacina unui copac gros, a avut grija ca palaria sa-i stea cat mai "chipes" a tras bastonul langa el, si a
"atipit" putin, a zis el !...

Dupa patru ceasuri de cautari, ai lui, l-au gasit fara viata si cu un zambet fericit pe buze. Darie Viteazul, cum i se spunea prin sat, murise impacat cu sine si cu Dumnezeu. Ce avusese de facut aici, facuse !...

autor florentina craciun fabyola