SPERANTELE VIETII 2010

Gheorghe Voicu · Trimis: 03/06/2010 03:51 Titlul subiectului: Arsura flăcării albastre

Arsura flăcării albastre

A fost un foc de paie ce-a ars în zi de vară
Şi-a pârjolit câmpia sub limbile de pară,
Ce-a fost uscat de vreme s-a transformat în scrum,
S-au ridicat spre boltă nori uriaşi de fum.

Calci cu piciorul brazda, la inimă te seacă,
Arsura de sub talpă prin toţi rărunchii pleacă,
De pe răzor privind nu ştii ce se întâmplă
Cu cel prins în vâltoare, de ce-i zvâcneşte-o tâmplă!

Aşa ne-a ars iubirea, o rană mi-a deschis,
Adâncă e ca marea sau chiar cât un abis
N-au stins-o nici săruturi, nici apa de izvor,
Mă mistuie-n tăcere până va fi să mor!

A şters cenuşa ploaia, miriştea nu mai este,
Amorul nostru tainic de-acum e o poveste,
Se stinse flacăra albastră şi ce elegant a fost,
Doar amintiri ne leagă, că restul n-are rost!

Tăcerea şi distanţa în inimi găsiră adăpost!

Gheorghe S. Voicu, Bucureşti, 13 martie 2010
_________________
Gh_Voicu